Platforma DA solicită Teleradio-Moldova organizarea dezbaterilor publice pe marginea proiectului privind votul preferenţial

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Platforma Demnitate şi Adevăr solicită Companiei Publice Teleradio-Moldova organizarea neîntârziată a dezbaterilor publice pe marginea proiectului politic de reformare a sistemului electoral proporţional propus de formaţiune.

La 26 iunie 2017, Platforma Demnitate şi Adevăr a înaintat un proiect politic de reformare a sistemului electoral proporţional în beneficiul oamenilor, care prevede, printre altele, introducerea votului preferenţial (când fiecare alegător votează atât partidul său favorit, cât şi candidatul preferat din listă), creşterea nivelului de reprezentare a Diasporei, a femeilor, a tinerilor şi a persoanelor care reprezintă comunităţile la nivel regional, depolitizarea CEC şi CCA, sancţionarea propagandei (inclusiv în perioada campaniei electorale), acordarea timpului egal şi gratuit de antenă pentru publicitatea electorală la Compania ”Teleradio-Moldova”, deschiderea unui număr suficient de secţii de vot în străinătate şi alocarea a nu mai puţin de 10 mii de buletine de vot pentru fiecare secţie, elaborarea mecanismului de implementare a votului prin corespondenţă cu respectarea caracterului egal, secret şi liber exprimat, înăsprirea semnificativă a sancţiunilor pentru fraudele electorale.

Astfel, formaţiunea solicită Companiei Publice Teleradio-Moldova organizarea neîntârziată a dezbaterilor publice pe marginea proiectului politic de reformare a sistemului electoral proporţional.

Citeşte şi: Propunerea Platformei DA pentru îmbunătăţirea sistemului electoral actual: „Votul preferenţial” şi cote obligatorii pentru tineri, femei, diasporă

„Solicităm accesul la emisie şi din perspectiva prevederilor Codului Audiovizualului, care garantează drepturi egale în acest sens pentru toţi şi stipulează explicit necesitatea pluralismului de opinii. Fiind singura instituţie publică a audiovizualului din Republica Moldova, ne vedem în măsură să vă adresăm solicitarea respectivă, încurajaţi de lege, de spiritul civic şi de certitudinea că cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a fi informaţi corect şi echidistant”,se arată într-un apel semnat de liderul PPDA, Andrei Năstase.

Reprezentanţii PPDA subliniază, în context, că modificarea sistemului electoral în unul mixt nu este oportună şi va genera avantaje doar pentru un grup restrâns şi nu pentru populaţia Republicii Moldova în întregime. Astfel, Platforma Demnitate şi Adevăr susţine în totalitate expunerile experţilor europeni şi consideră că actualul sistem electoral nu trebuie schimbat, ci reformat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...