Piloții de la Lufthansa se pregătesc de o nouă grevă, la 4 decembrie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Piloții de la Lufthansa, reprezentați de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), au amenințat cu noi mișcări de protest joi, 4 decembrie, după ce discuțiile cu conducerea companiei referitoare la programele de pensionare anticipată au eșuat, transmite Reuters.

Greva, a 11-a începând din aprilie, care urmează unei încetări a lucrului timp de 36 de ore ce s-a încheiat marţi la miezul nopţii, a fost anunţată pentru joi, la ora locală 03.00 (04.00, ora Moldovei), până la ora locală 23:59 (vineri, 00:59, ora Moldovei), de către sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit, într-un comunicat emis marţi seara.

Conflictul social declanşat în primăvară s-a intensificat în compania aeriene germană în ultimele zile, printr-o grevă de 36 de ore, de luni de la miezul nopţii, care a condus la anularea a peste 1.000 de zboruri.

Aceste anulări au vizat legături atât cu plecare, cât şi cu sosire la Frankfurt, dar şi de pe numeroase aeroporturi internaţionale, ca Londra, Seul, Dubai, Tel Aviv sau Buenos Aires.

Filialele Germanwings şi zborurile pe distanţă scurtă şi medie nu sunt, în schimb, afectate de greva de joi, a precizat sindicatul.

Piloţii Lufthansa se opun modificării unor condiţii la finalul carierei. Ei vor să păstreze posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani, cu 60% din salariu până la vârsta oficială de pensionare, de 65 de ani.

Lufthansa reuşeşte uneori să evite problemele cauzate de greve, punând să zboare alţi piloţi, dintre care unii ocupă alte funcţii în cadrul companiei, şi avertizându-i în avans pe pasageri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...