PIB-ul Moldovei a crescut cu 4,7% în primul trimestru din 2015

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Economia Republicii Moldova a crescut cu 4,7 la sută în primele trei luni ale anului curent, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică.

Astfel, produsul intern brut a însumat 24423 milioane de lei, în preţuri curente de piaţă. La creşterea PIB au contribuit, practic, toate ramurile economiei.

Cu câte 0,2% au influenţat creşterea PIB agricultura, silvicultura, pescuitul şi construcţiile, contribuţia cărora la formarea PIB fiind de 3,7%. Valoarea adăugată brută în agricultură, silvicultură, pescuit şi construcţii s-a majorat cu 4,4%.

Administraţia publică şi apărare; asigurările sociale obligatorii; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială au fost activităţile care au influenţat negativ (-0,2%).

Volumul impozitelor pe produse colectat la Bugetul Public Naţional s-a majorat cu 3,6% în raport cu perioada similară a anului anterior, contribuind la creşterea şi formarea PIB cu 0,6%.

Valoarea adăugată brută pe economie s-a majorat, în ianuarie-martie curent, cu 5,2% în raport cu perioada respectivă a anului anterior, contribuind la formarea şi creşterea produsului intern brut cu 83,8%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...