PD-ul lui Plahotniuc se implică în soluționarea conflictului transnistrean

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Democrat din Moldova (PDM) încearcă să se implice în soluționarea conflictului transnistrean, declarând că problema se poate face doar prin dialog, în formatul „5+2”, nu prin soluții identificate în afara acestui format.

Referitor la subiectul federalizării țării, idee promovată de socialiști și președintele Igor Dodon, PDM consideră că aceasta nu este o soluție care să contribuie la reîntregirea țării, ci mai degrabă deschide un drum larg spre divizarea ei. Este o abordare care poate tensiona și duce pe o direcție greșită și periculoasă procesul de negociere, spun cei din PDM.

Partidul condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc spune că va milita pentru continuarea dialogului în formatul „5+2”, unde să fie identificate soluții în mod transparent.

„Nici cetățenii, nici partenerii noștri de dialog în problema transnistreană, nici Constituția țării, nu oferă premise pentru a discuta la modul serios perspectiva divizării Republicii Moldova în câteva subiecte federale”, mai spun cei din PDM.

Amintim că, marți, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a revenit la ideea federalizării Republicii Moldova, pe care a promovat-o și anterior, în perioada primului mandat la șefia statului a lui Vladimir Voronin.

El a salutat „curajul” de care a dat dovadă Dodon la începutul acestui an, când a mers în stânga Nistrului pentru a se întâlni cu liderul separatist Vadim Krasnoselski.

„Este o dovadă de dorință clară din partea președintelui Republicii Moldova de a reîntregi țara. Consider că acest lucru va servi drept un exemplu pozitiv pentru reluarea negocierilor constructive în acest sens. Sunt foarte sigur că vom putea găsi un compromis pentru rezolvarea acestui conflict și soluționarea problemelor cu care se confruntă locuitorii din acea regiune”, a declarat Vladimir Putin după întâlnirea cu președintele Igor Dodon.

El a adus aminte de situația din 2003, când cele maluri ale Nistrului au fost aproape de a semna memorandumul Kozak, dar președintele Vladimir Voronin s-a răzgândit pe ultima sută de metri.

„Din păcate conducerea Moldovei și-a schimbat în mod neașteptat și acest lucru nu s-a mai realizat. Eu spre că vom reveni la această problemă și nu doar cu vorba, dar și prin fapte.

De cealaltă parte, Igor Dodon a declarat că „a învățat din greșelile trecutului” și că este sigur că „acele greșeli nu se vor repeta”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...