PD refuză să reconfirme majoritatea parlamentară, alcătuită din 56 de deputați

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Democrat refuză să reconfirme președintelui Nicolae Timofti majoritatea parlamentară, alcătuită din 56 de deputați, se arată într-un comunicat de presă remis de PD.

„La acest moment, nu există nici un temei juridic de a revedea decizia majorității luate, o decizie semnată și reconfirmată prin documente care au fost înaintate șefului statului. Mai mult, apreciem că solicitarea de reconfirmare a semnăturilor, pornind de la zvonul unor ezitări neconfirmate, ar putea să ne aducă la o situație absurdă similară cu o eventuală solicitare a Președintelui țării de a reconfimra și voturile deputaților, pentru alegerea sa, în 16 martie 2012”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit PD, pe masa președintelui Nicolae Timofti se află încă din data de 11 ianuarie un document oficial, prin care este confirmată constituirea unei majorități parlamentare absolute, o majoritate care se angajează să susțină candidatul înaintat de către Partidul Democrat pentru funcția de prim-ministru.

„Acest document este valabil, nu se poate prescrie la dorința grupărilor de interesele politice și economice care au interes să destabilizeze situația din țară, nici la insistența partidelor care promovează alegerile anticipate, nici măcar la dorința șefului statului”, se arată în comunicatul PD.

„În concluzie, dacă Președintele Nicolae Timofti nu își va onora obligațiile care îi revin, potrivit Constituției Republicii Moldova, Partidul Democrat din Moldova va constata că declanșarea alegerilor anticipate în Republica Moldova a fost realizată cu bună știință de către șeful statului, la dorința și insistența grupurilor de interese politice și economice, îndeplinind solicitările partidelor care solicită expres acest lucru. Acest lucru va produce un blocaj instituțional care riscă să se transforme într-o criză politică profundă”, se mai arată în comunicatul remis de PD.

Amintim că, președintele Nicolae Timofti cere reconfirmarea majorității parlamentare constituite recent dintr-un număr de 56 de deputați, pentru a fi clar câţi deputaţi mai susţin, la această oră, candidatura oligarhului Vladimir Plahotniuc la funcția de premier, în situaţia în care mai mulţi deputaţi care au semnat pentru constituirea majorității au anunţat astăzi că şi-au retras semnăturile.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...