Pavel Filip: Nu vreau un preşedinte care să cheme lumea în stradă la proteste

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Pavel Filip spune că viitorul preşedinte al Republicii Moldova trebuie să fie un susţinător al vectorului european de dezvoltare și nu unul care să cheme lumea în stradă la proteste.

„Viitorul preşedinte trebuie să fie un susţinător al vectorului european de dezvoltare”, a subliniat premierul. Potrivit lui Pavel Filip, pentru a ne dezvolta, e nevoie de coerenţă, iar acest lucru înseamnă ca toate puterile în stat să se îndrepte în aceeaşi direcţie. „Această direcţie trebuie să fie Uniunea Europeană, nu am niciun dubiu în acest sens”, a declarat primul ministru.

În opinia sa, în pofida problemelor cu care se confruntă în acest moment, Uniunea Europeană rămâne un punct de atracţie pentru state ca Republica Moldova. Şi aceasta pentru simplul fapt că UE înseamnă libertate, siguranţă, prosperitate şi supremaţia legii, lucruri care sunt dorite aici, în Moldova.

„Vreau un preşedinte care să lucreze împreună cu Guvernul şi Parlamentul la accelerarea integrării europene, nu un preşedinte care să schimbe din nou direcţia ţării sau care să creeze haos, ocupându-se cu sabotarea Guvernului, cu chematul oamenilor în stradă sau cu fluturarea perspectivei alegerilor anticipate”, a declarat premierul, întru-un interviu pentru IPN.

Filip este de părere că Moldova este într-un moment al încrederii şi susţinerii, în relaţiile cu partenerii europeni, iar acest lucru este doar în beneficiul ţării, pentru că asta înseamnă bani şi expertiză pentru dezvoltarea acesteia.

„Moldova nu mai este o problemă, ci un partener care-şi ţine cuvântul şi care arată că merită să fie sprijinită cu toată puterea de UE şi SUA”, a încheiat Filip.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...