Partidul lui Leancă, părăsit de singurul președinte de raion pe care îl avea

Partidul lui Leancă, părăsit de singurul președinte de raion pe care îl avea

Deși a votat pentru schimbarea sistemului electoral și a revenit în coaliția de guvernarea, PPEM, condus de Iurie Leancă, a fost părăsit de președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu.

Olărescu, singurul președinte de raion din rândurile PPEM, a anunțat că apreciază „acțiunile guvernului Filip și pașii ce se întreprind pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană” și că „mizează la o bună colaborare pe viitor”.

„Ca urmare a unei analize ample a evoluției evenimentelor din ultima perioadă, vă anunț despre decizia mea de a părăsi rândurile PPEM, inclusiv mă retrag din funcția de președinte al organizației teritoriale și din fracțiunea acestui partid. Voi continua să activez în continuare în Consiliul raionului Cimișlia ca demnitar public și voi încerca să-mi duc la bun sfârșit mandatul de președinte al acestui raion, contez pe buna conlucrare cu toți aleșii locali, în interesul cetățenilor”, a mai menționat Mihai Olărescu.

Lucrurile stăteau cu totul altfel acum 2 luni, când Olărescu declara într-un interviu că este „mândru” că e membru PPEM și că formațiunea politică din care face parte are cea mai mare pondere în Cimișlia, raionul de baștină al lui Iurie Leancă.

0