Participanții la negocierile în formatul „5+2”, îndemnați să analizeze respectarea drepturilor omului în Transnistria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Asociația Promo-LEX îndeamnă participanții la negocierile în formatul „5+2” să analizeze respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Promovarea și apărarea drepturilor omului sunt elemente fundamentale, necesare pentru dezvoltarea unei societăți moderne, bazate pe demnitatea și respectul față de toate ființele umane, spun reprezentanții Promo-Lex.

„În acest context, reiterăm faptul că în regiunea transnistreană există numeroase probleme legate de monitorizarea și respectarea drepturilor omului, în special lipsa oricăror instrumente de eficiente de monitorizare și apărare a drepturilor sociale, politice, culturale si economice”, se arată într-un comunicat emis de Asociația Promo-Lex.

Amintim că, după o pauză de aproape doi ani, astăzi, încep negocierile în format „5+2” pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Discuțiile vor avea loc în capitala Germaniei, Berlin.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...