Parlamentul ucrainean a interzis utilizarea forței împotriva manifestanților

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vladimir Râbak, președintele Radei Supreme a Ucrainei, a semnat vineri un proiect de rezoluție, care interzice utilizarea forței împotriva manifestanților.

El a făcut o declarație în acest sens imediat după deschiderea ședinței în plen, arătându-le deputaților documentul și semnătura sa pe el. Anunțul a fost întâmpinat cu aplauze.

Proiectul fusese votat vineri noapte de către 236 dintre cei 238 de parlamentari prezenți la ședință.

Înainte de începerea sesiunii, parlamentarii au păstrat un minut de reculegere în memoria celor uciși în confruntările din timpul demonstrațiilor în masă.

Imediat după aceasta, președintelui parlamentului a anunțat o pauză în activitatea Radei Supreme până la ora locală 16.00. Parlamentari ai opoziției au generat o încăierare cu deputați ai puterii, opunându-se întreruperii lucrărilor parlamentului până după prânz.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...