Parlamentul olandez refuză anularea ratificării Acordului UE-Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul olandez a respins propunerea de anulare a ratificării Acordului de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană. Din cei 150 de deputaţi, 75 au votat împotriva anularii ratificării, iar 71 pentru anulare.

Partidul Socialist, care a condus campania împotriva Acordului UE-Ucraina, cerea Guvernului să depună un proiect de lege care să anuleze aprobarea textului „cât mai rapid posibil”.

Acest Acord de asociere dintre Uniune şi Ucraina vizează să consolideze dialogul politic şi relaţiile economice şi comerciale dintre blocul european şi fosta republică sovietică.

Deputaţii au examinat chestiunea ca urmare a rezultatelor recentului referendum care a avut loc în Olanda. Cu o prezenta de 32% din numărul alegătorilor, ideea asocierii Ucrainei la UE a fost respinsă de 61% din alegători.

Cu toate acestea, guvernul nu este obligat să anuleze ratificarea acordului, deoarece referendumul a fost cu titlu consultativ.

Acum, guvernul olandez condus de premierul Mark Rutte va propune deputaţilor modificări la acordul de asociere.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...