Panama Papers, cea mai mare scurgere de informaţii din istorie, acum descrisă într-o carte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cartea „Panama Papers”, scrisă de jurnaliştii de investigaţie Bastian Obermayer şi Frederick Obermaier, a apărut la Editura Litera. Cartea a fost scrisă de jurnalişti de investigaţie premiaţi, şi ne oferă date despre firme secrete offshore a zeci de şefi de state şi de dictatori.

În peste 350 de pagini se explică în detaliu cum se câştigă miliarde prin comerţul de arme, droguri, diamante de război şi alte afaceri murdare şi subiecte ce aduc în faţa ochilor cititorilor modul în care magnaţii lumii eludează fiscul.

Bastian Obermayer şi Frederick Obermaier au fost primii care au avut acces la documentele Panama şi au făcut parte anterior dintr-o echipă de jurnalişti care au dezvăluit Offshore Leaks, Luxembourg Leaks şi Swiss Leaks, potrivit adevarul.ro.

Documentele, regrupate sub denumirea de „Panama Papers”, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, având sediul în Panama.

Potrivit Consorţiului internaţional al jurnaliştilor de investigaţii (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnalişti din peste 70 de ţări, mai mult de 214.000 de entităţi offshore au fost implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...