Pană de curent uriaşă în întregul stat sirian

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Întrega reţea de electricitate a Siriei a fost avariată, joi, şi nu mai poate furniza curent electric în nicio parte a ţării, a anunţat agenţia naţională de presă Sana, citând o sursă din cadrul Ministerului pentru Electricitate din ţară.

„Reţeaua electrică nu mai funcţionează în niciun district al ţării”, a precizat, pentru agenţia siriană Sana, o sursă din Ministerul pentru Electricitate al ţării, scrie Mediafax.

„Au fost demarate operaţiuni pentru restabilirea accesului la energie electrică”, a declarat aceeaşi sursă.

Si serviciile de internet au fost perturbate parţial de această pană de curent.

În prezent, în Siria se desfăşoară atacuri între forţele regimului Bashar al-Assad, sprijinite de forţele ruse, şi militanţi ai organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Al-Nusra, afiliată reţelei Al-Qaida, grupări care sunt bombardate şi de forţele coaliţiei internaţionale conduse de SUA.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...