OSCE va folosi avioane fără pilot pentru supravegherea frontierei ruso-ucrainene

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Frontiera ruso-ucraineană va fi supravegheată de avioane fără pilot din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în europa (OSCE), a declarat joi la Riga preşedintele elveţian Didier Burkhalter, liderul în exerciţiu al OSCE, potrivit AFP.

„Vrem să continuăm să contribuim la dezamorsarea crizei (…) Încercăm să obţinem rapid capacităţi pentru controlul frontierelor, adică avioane fără pilot pentru a putea supraveghea frontiera dintre Rusia şi Ucraina”, a declarat Burkhalter după o întrevedere cu preşedintele leton Andris Berzins.

Burkhalter, care a cerut luni o consolidare a misiunii OSCE în Ucraina după semnarea, la Minsk, a unui protocol de încetare a focului, a insistat încă o dată, joi, asupra importanţei „procesului politic şi dialogului naţional” pentru „construirea unui veritabil viitor pentru Ucraina”.

Protocolul semnat vineri la Minsk de reprezentanţii Ucrainei, Rusiei şi OSCE îi încredinţează acesteia din urmă urmărirea respectării armistiţiului, precum şi supravegherea frontierei ruso-ucrainene.

Burkhalter a confirmat luni la Geneva că au fost mobilizaţi 59 de specialişti care au experienţă în urmărirea respectării unui armistiţiu şi că va fi recrutat personal complementar.

La rândul lor, cele 28 de state membre ale Uniunii Eurppene au ajuns joi la un acord pentru impunerea unor noi sancţiuni economice Rusiei, care vor intra în vigoare vineri, o decizie luată pentru menţinerea presiunii asupra Moscovei, în pofida unei detensionări a situaţiei pe teren.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...