Operator de telefonie mobilă din Moldova, obligat să înlocuiască două telefoane defecte și să întoarcă banii pentru altul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O companie de telefonie mobilă care activează pe piața de la noi a fost obligată să înlocuiască două telefoane mobile defecte de model „General Mobile”, precum și să restituie contravaloarea unui dispozitiv în valoare de 4.850 de lei. Asta după ce, în adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor au parvenit trei petiții având ca subiect telefoane mobile de acea marcă.

Reieșind din faptul că vânzătorul nu a satisfăcut revendicările petiționarilor, APC a inițiat un control inopinat la fața locului, în urma căruia s-a constatat că operatorul de telefonie mobilă care comercializează în Moldova telefoanele de model „General Mobile” oferă un termen de garanție de 12 luni din momentul procurării, asta chiar dacă producătorul oferă un termen de 24 luni de garanție.

Astfel, în temeiul Legii privind protecția consumatorilor, care prevede că vânzătorul nu poate stabili un termen mai mic de garanție, decât termenul de garanţie stabilit de producător, inspectorii APC au obligat peratorul de telefonie mobilă să prelungească termenul de garanţie de la 12 luni, până la 24 luni pentru telefoanele mobile de marca General Mobile.

Totodată, Agenția pentru Protecția Consumatorilor, atenționează posesorii de telefoane mobile General Mobile, procurate cu o perioadă anterioară de până la 2 ani, să se adreseze vânzătorului pentru majorarea termenului de garanție de până la 24 luni din momentul comercializării.

APC reiterează că în cadrul termenului de garanție consumatorul are dreptul la opţiunea sa de a solicita vânzătorului în primul rând repararea produsului sau înlocuirea acestuia, gratuit în fiecare caz, cu excepţia situaţiei în care măsura reparatorie respectivă este imposibilă sau disproporţionată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...