Omul din spatele ‪„Panama Papers”‬ s-a hotărât să vorbească

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Omul din spatele masivei scurgeri de informații cunoscută sub numele PanamaPapers s-a hotărât să vorbească. El a trimis Süddeutsche Zeitung un manifest care va fi publicat în următoarele minute în toată lumea. RISE vă pune la dispoziție varianta în română.

„M-am hotărât să dezvălui ce face Mossack Fonseca deoarece cred că fondatorii, angajații și clienții lor trebuie să răspundă pentru crimele lor. Nu lucrez pentru niciun guvern sau serviciu secret. Și nu am lucrat niciodată. Viziunea este în întregime a mea și tot a mea este și decizia să ofer Süddeutsche Zeitung și International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) documentele PanmaPapers.

Ramón Fonseca și Jürgen Mossack ar vrea ca noi să credem că firmele offshore pe care le-au înființat sunt ca și mașinile, un simplu produs oferit doritorilor. Diferența este că vânzătorii de mașini nu scriu legile. Firmele de tip offshore sunt foarte des asociate cu evaziunea fiscală dar PanamaPapers arată, dincolo de orice îndoială, că aceste firme pot fi și sunt folosite de criminali.

În Uniunea Europeană, accesul la fiecare registru al companiilor trebuie să fie gratuit și să conțină informații despre beneficiarii reali ai companiilor. Evaziunea fiscală nu poate fi oprită, atîta timp cît politicienii cer bani chiar de la elitele financiare, care au cel mai mare interes să evite plata taxelor.

Miliardarii au preluat publicațiile media și le-au transformat în noul lor hobby, limitînd publicarea subiectelor serioase despre cei bogați și puternici. (…) Mai multe publicații mari au avut acces la Panama Papers, deși au pretins contrariul, dar au ales să nu investigheze subiectele și să nu le publice.

M-am hotărât să dezvălui ce face Mossack Fonseca deoarece cred că fondatorii, angajații și clienții lor trebuie să răspundă pentru crimele lor. Câteva au ieșit deja la lumină însă, probabil, vor mai trece ani, decenii, până când vom înțelege adevărata dimensiune a acestor crime.

Între timp, a început o dezbatere globală, ceea ce este încurajator. Spre deosebire de retorica politică din anii trecuți care a omis, cu grijă, să menționeze rolul elitelor în aceste afaceri murdare, această dezbatere este concentrată pe ceea ce contează.

În acest context, am câteva idei.

Ca să clarific, nu lucrez pentru niciun guvern sau serviciu secret. Și nu am lucrat niciodată. Viziunea este în întregime a mea și tot a mea este și decizia să ofer Süddeutsche Zeitung și International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) documentele PanmaPapers. Nu am avut niciun alt motiv în afara aceluia că am înțeles și apreciat munca acestor organizații.

A prevalat până acum discuția despre ce este legal și ce nu în această dezbatere. Da, ceea ce este permis în momentul ăsta este scandalos și trebuie schimbat. Dar nu trebuie să pierdem din vedere un alt lucru foarte important: Mossack Fonseca, fondatorii și angajații firmei au încălcat în deplină cunoștință de cauză și repetat legi din întreaga lume. În public, ei invocă ignoranța, faptul că nu cunosc activitățile clienților însă documentele arată că au știut că sunt implicați în comiterea de infracțiuni . Știm că, de pildă în Nevada, chiar Mossack, șeful firmei, a mințit în fața unei curți federale și că departamentul IT al firmei sale a încercat să acopere adevărul. Ar trebui ca toți să fie trași la răspundere, fără discriminare.

În cele din urmă, mii de investigații oficiale ar putea fi inițiate ca urmare a PanamaPapers, dacă agențiile statului ar putea să acceseze și să evalueze documentele. ICIJ și partenerii săi au hotărât, pe bună dreptate, să nu ofere aceste documente agențiilor statale. Eu, însă, sunt dispus să cooperez cu acestea în măsura în care pot”.

Întreaga dispoziție poate fi citită aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...