După toate criteriile, aparente sau reale, Republica Moldova este un stat eșuat. Pentru mine, ca și pentru mulți dintre cetățenii acestei țări o asemenea constatare nu are nevoie de teoretizare academică, trăim în realitatea acestui eșec de circa un sfert de secol. Opinia este împărțită de istoricul Octavian Țîcu.
„Or, cele mai slabe state ale lumii nu constituie un pericol doar pentru ele însele. Acestea sunt o amenințare la adresa progresului și stabilității altor state, care sunt legate relațional, într-un fel sau altu, de aceste entități sau se găsesc în situații care suferă comparații, mai ales în condițiile unei lumi în care distanțele fizice nu mai reprezintă un obstacol. Pentru că în cele din urmă, în virtutea unui veritabil principiu al dominoului, statele eșuate se erijează în insule ale instabilității, contribuind la expansiunea acestea în toate formele sale de manifestare”, scrie istoricul cu referire la trăsăturile unui stat eșuat.
Conform acestuia, oamenii de știință au identificat mai mulți indicatori care plasează un stat în categoria celor falimentare și în care Republica Moldova se regăsește cu ușurință:
1. Un stat al cărui guvern central este atât de slab sau ineficient încât deține un control efectiv redus asupra celei mai mari părți a teritoriului său și, în condițiile în care păstrează controlul, supune structura statală intereselor private, în serviciul unei clientele bogate ce își trage avantajele din sistemul erodat;
2. Autoritatea legitimă de a lua decizii colective a fost compromisă;
3. Nu este în măsură să asigure servicii publice la un nivel rezonabil;
4. Corupție și criminalitate răspândite;
5. Existența refugiaților și a dislocărilor involuntare de populație;
6. Declin economic accentuat în condițiile unei infrastructuri economice care eșuează în a asigura venituri și bunăstare în mod echitabil (H. Liu, The failed-state cancer, 2005)
„La fel ca și în cazul altor state falimentare, elitele politice din Republica Moldova s-au identificat cu democrația și economia de piață în abordarea construcției naționale și statale, ceea ce în ultimă instanță a compromis paradigma democrației liberale și a pieței libere, faliment ce a dus în prim-plan actori politici cu soluții miraculoase și neortodoxe, de multe ori asociate politicilor unei „epoci de aur” imaginare. Aspectele prezentate anterior se leagă, prin relații de cauzalitate/interdependență de alți indicatori aplicabili Republicii Moldova ca stat eșuat: criminalizarea și deligitimarea statului, manifestate prin corupție și profitorism ale elitelor conducătoare, lipsă de transparență, nereprezentativitate politică și criză de încredere; încălcarea drepturilor omului, prin manipularea sau imitarea instituțiilor și proceselor constituționale și democratice în detrimentul individului; aparatul de securitate ca „stat în stat”, adică emergența elitelor care operează fără a fi supuse pedepsei, care se acoperă de insitituțiile statului, dar în acelaș timp crează grupări paramilitare (criminale) sau armate private în vederea exercitării presiunii asupra oponenților sau societății civile, pentru exercitarea unui control asupra mersului lucrurilor în stat; ridicarea elitelor facționale, marcată de fragmentarea elitelor conducătoare și a instituțiilor statului pe linia intereselor de grup”, mai spune istoricul Octavian Țîcu.
În condițiile în care majoritatea covărșitoare a semnelor de îngrijorare legate de starea de securitate la nivel mondial provin din zona statelor ca Republica Moldova, istoricul apreciază că liderii mondiali și intituțiile internaționale au căpătat o rutină în a-și reitera determinarea de a atenua realitățile ce animă aceste state, însă Republica Moldova este ușa din spate a civilizației europene.