Obama: ”Moscova este de partea rea a istoriei”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Există un consens la nivel internaţional asupra faptului că Rusia a încălcat reglementările internaţionale”, a declarat Obama, conform AFP.

„Rusia este de partea rea a istoriei în criza din Ucraina”, a subliniat liderul de la Casa Albă.

„Măsurile luate de Rusia reprezintă încălcări ale suveranităţii ucrainene şi ale dreptului internaţional. Dacă Moscova continuă pe traiectoria actuală, examinăm măsuri economice şi diplomatice care ar izola Rusia”, a avertizat Obama.

„Ele vor avea un impact negativ asupra economiei (Rusiei) şi statutului său în lume”, a continuat el.

„Eu îmi doresc ca poporul ucrainean să îşi poată decide singur destinul”, a mai spus liderul de la Casa Albă.

„Rusia are legături istorice puternice cu Ucraina. Există legături comerciale puternice între cele două ţări (…), însă este inacceptabil ca Rusia să mobilizeze militari pe teren şi să încalce principii fundamentale recunoscute de întreaga lume”, a adăugat el.

În paralel, Departamentul de Stat a comunicat că Statele Unite analizează o gamă largă de sancţiuni care ar putea fi impuse Rusiei după operaţiunile militare în Ucraina.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...