O nouă țară a primit statutul de candidat la aderarea în UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele membre UE au decis, marţi, să acorde Albaniei statutul de ţară candidată la aderare, însă negocierile vor fi de durată și vor impune Tiranei importante reforme judiciare, a anunțat Comisia Europeană.

Decizia a fost luată la reuniunea miniştrilor europeni de Externe de la Luxemburg, în urma recomandării în acest sens din partea Comisiei Europene. Ea trebuie acum aprobată de șefii de stat și de guvern din UE, la summitul european de joi și vineri, transmite AFP.

Statutul de candidat nu înseamnă o aderare automată, deschideînsă calea unui proces de negocieri care va lua timp, a declarat o sursă din cadrul UE pentru AFP.

Țară membră a NATO și cu o populație de aproximativ trei milioane de persoane, Albania va trebui să îndeplinească numeroase criterii pentru aderare, printre care combaterea criminalității și corupției și aducerea sistemului judiciar și a administrației la standarde europene.

Comisia Europeană a recomandat ca Albaniei să-i fie acordat statutul de ţară candidată la UE pentru a încuraja progresul înregistrat de micul stat balcanic în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate, precum şi în asigurarea statului de drept.

Albania se numără printre cele opt state care sunt candidate sau potențial candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Tirana a mai încercat să obțină statutul de țară candidată în luna decembrie a anului trecut, însă i s-a recomandat să înregistreze mai multe progrese în lupta împotriva corupției și crimei organizate.

Ultima țară care a aderat la UE, Croația, a avut nevoie de zece ani ani pentru finalizarea procesului. Albania a aplicat pentru aderarea la UE în 2009.

În privința celorlalte state din Balcani, negocierile de aderare a Serbiei au fost lansate în ianuarie, însă perspectivele sunt incerte pentru aspiranți precum Muntenegru, Macedonia, Kosovo și Bosnia-Herțegovina.

Turcia a obținut statutul de țară candidată la aderare în decembrie 1999, iar negocierile au început în 2004.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...