O modificare a Constituției, adoptată azi de Parlament, era cât pe ce să eșueze

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Legea supremă, Constituția Republicii Moldova, a fost completată azi cu un capitol nou despre statutul și rolul instituției Avocatului Poporului. Proiectul de lege constituțional, risca însă să fie dat peste cap, asta în condițiile în care deputații nu puteau ajunge la un consens în privința numărului necesar de deputați pentru demiterea Avocatului Poporului, chestiune prevăzută în lege, iar până la expirarea unui an, de la înaintarea proiectului (termen prevăzut pentru adoptarea modificărilor constituționale) au mai rămas zile numărate.

În cadrul dezbaterilor, deputații s-au împotmolit în discuții cum ar fi, de exemplu, numărul necesar de voturi în Parlament pentru demiterea Avocatului Poporului: 2/3 sau 3/5. „Prejudiciile de la neadoptarea prezentei legi sunt mai mari decât ceea ce discutăm noi. Care este diferența dintre 2/3 și 3/5 în Moldova?”, a întrebat președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, îndemnând deputații să voteze pentru lectura a doua.

Înainte de asta însă, Andrian Candu admisese posibilitatea de a transfera votul până pe 27 aprilie, astfel ca să poată fi făcute precizările necesare. Socialistul Vladimir Țurcan însă a amintim că la data de 21 aprilie expiră un an de la înregistrarea proiectului de lege constituțional, în timp ce prevederile legale stipulează că „dacă Parlamentul nu adoptă timp de un an legea constituțională, aceasta se declară nulă”.

Într-un final, proiectul de lege a fost susținut cu 81 de voturi ale deputaților în Parlament în condițiile în care, pentru adoptarea acestuia, erau necesare cel puțin 67 voturi.

Capitolul – Statutul și rolul Avocatului Poporului stipulează că acesta asigură promovarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Avocatul Poporului este numit în funcţie de către Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit. Noile reglementări vor proteja independenţa instituţiei Ombudsmanului de fluctuaţia politică, conform recomandărilor structurilor internaționale, în special, a Comisiei de la Veneţia.

Tot în ședința de astăzi Parlamentul a modificat, în I lectură, Capitolul despre Autoritatea judecătorilor. Noile modificări exclud termenul iniţial de 5 ani de numire al judecătorilor. Aceștia vor fi numiți în funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, până la atingerea plafonului de vârstă. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Membrii Consiliului Superior al Magistraturii vor fi aleşi sau numiţi pentru un mandat de 6 ani, fără posibilitatea de a deţine două mandate consecutiv. Din componența CSM nu va mai face parte Procurorul General.

Modificările au fost operate întru realizarea acțiunilor Pilonului I ’’Sistemul judecătoresc” din Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 6 din 16 februarie 2012 și sunt prevăzute în Planul Naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de asociere RM-UE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...