O baterie nou inventată va revoluţiona industria dispozitivelor electronice

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Descoperirea este esenţială pentru industria energiei regenerabile, pentru transport şi pentru electronicele personale. Bateriile pe care le folosim au o sumedenie de probleme, de la cele periculoase, posibil explozibile, la cele care ţin de fiabilitate: au performanţe slabe la frig şi au viaţă scurtă.

Cercetătorii de la Universitatea din Houston au descris o clasă nouă de materiale care rezolvă problemele multe ale bateriilor de astăzi, scrie Science Daily.

Yan Yao, profesor de inginerie electrică, împreună cu echipa sa, au folosit chinonele – un material ieftin, abundent şi reciclabil – pentru a crea compuşi de anod stabili pentru orice baterie reîncărcabilă pe bază de lichid.

Yao a precizat că „acest nou material este ieftin şi stabil din punct de vedere chimic într-un mediu atât de coroziv”. De asemenea, materialul poate fi introdus în anozii bateriilor de acum, astfel nu trebuie schimbată toată linia de producţie şi crearea unor noi baterii. În acest sens, Yao a precizat că „acesta poate ajunge pe piaţă mult mai repede”.

Miza acestui studiu este esenţială, având în vedere nevoia extrem de mare pentru un sistem de stocare reîncărcabil a energiei electrice mai eficient pentru toate dispozitive, de la telefoane mobile, la maşini electrice.

Astfel, o baterie ieftină, sigură, ecologică (fără metale grele), funcţională pe orice fel de vreme şi cu durată de viaţă lungă este ideală pentru pentru aceste industrii în expansiune. Conform cercetătorilor, noua invenţie îndeplineşte toţi aceşti factori.

Yao precizează că „bateria de maşină poate avea o viaţă de 10 ani”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...