Nicolae Timofti: Văd viitorul Republicii Moldova numai în familia țărilor UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Văd viitorul Republicii Moldova numai în familia țărilor Uniunii Europene. Sigur, este necesar ca Republica Moldova să aibă relații bune și prietenești cu Rusia, însă trebuie să fim independenți așa cum noi dorim, nu cum ne dictează cineva. Declarația a fost făcută de șeful statului Nicolae Timofti, în cadrul unui interviu pentru Moldpres.

„Am fost martor și participant la evenimentele care au avut loc cu 25 de ani în urmă, de aceea pot să vă spun că cetățenii au avut o bucurie imensă atunci cînd a fost declarată Independența. Îmi aduc aminte de acele momente când oamenii simpli, din toate colțurile Republicii Moldova veneau pe jos în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, unde își manifestau dorința de libertate. La mitingul din PMAN, sute de mii de oameni au așteptat momentul când va fi declarată independența. Viitorul țării este în mâinile noastre, și dacă împreună vom găsi acea cale care ne va permite într-adevăr să fim liberi, atunci așa și vom trăi – liber” a declarat Timofti.

Potrivit șefului statului, Republica Moldova este acum în stare să își organizăm viața la nivelul altor societăți și state.

„Țările care s-au dezvoltat în aceleași condiții (mă refer la Țările Baltice) astăzi sunt membre ale UE, NATO, care le asigură securitatea și libertatea pe care ni-o dorim și noi. Apare întrebarea: De ce nu am procedat așa? De ce nu am fost și noi ca balticii: înțelepți și consecvenți? Atunci când ne vom maturiza la nivelul acestor țări, vom avea aceleași succese și vom deveni membri ai Uniunii Europene”, a conchis Nicolae Timofti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...