Nicolae Timofti: Să avem grijă de viitorul copiilor noștri, viitori cetățeni ai Europei unite

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Republicii Moldova,Nicolae Timofti, a adresat un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Internationale a copilului.

„Copiii reprezintă cel mai mare capital pe care poate să-l aibă un popor. Iar asigurarea unei copilării fericite și a sentimentului de securitate este o sarcină de prestigiu a oricărei societăți.Copilăria este oaza inocenței și a sincerității. E o lume aparte, miraculoasă, care, aidoma unui foc uitat nestins, se poate aprinde oricând în noi”, menționează șeful statului într-un mesaj.

Președintele le-a urat copilor să crească fiice și feciori destoinici, mândri de țara noastră și să păstreze tradițiile naționale.

„Dragi copii, să fiți sănătoși, să aveți suficiente motive pentru a vă bucura de ceea ce vă oferim noi, maturii, în calitate de părinți, bunici sau în demnitate de funcționari și conducători de țară. Să aveți parte de grijă și iubire paternă, iar celor cărora destinul le-a hărăzit altceva – să nu simtă, niciodată, lipsa afectivității adulților și a căminului familial. Să avem grijă de viitorul copiilor noștri, viitori cetățeni ai Europei unite”, mai scrie în mesaj.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...