Nicolae Juravschi s-a alăturat PPEM

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul Nicolae Juravschi, care a părăsit săptămâna trecută Partidul Liberal Democrat, chiar în toiul negocierilor privind constituirea unei alianței de guvernare, s-a alăturat Partidului Popular European, condus de Iurie Leancă.

Anunțul a fost făcut chiar de către liderul PPEM, Iurie Leancă, în cadrul congresului de constituire a Partidului Popular European, ce se desfășoară duminică.

„Aș vrea să salut faptul că ni s-a alăturat un om foarte valoros, fostul nostru coleg din PLDM, Nicolae Juravschi, el va activa alături de noi în Parlament și în echipa partidului. Apreciez curajul lui de a lua această decizie și apreciez dorința lui de a participa la un alt mod de a face politică, dorința lui de a nu se lăsa tras în prăpastia spre care se îndreaptă partidul pentru care împreună am muncit, dar care a ales să o ia pe un drum lateral, unul care nu este european decât la nivel declarativ, un drum care este al intereselor de grup. Sperăm că în perioada următoare ni se vor alătura și alți foști colegi, atât în Parlament, cât și în teritoriu, ei vor avea de ales între a rămâne într-un partid profund corupt sau a participa împreună cu noi la o nouă construcție politică europeană”, a declarat Leancă.

Nicolae Juravschi a anunțat săptămâna trecută că părăsește fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat. El își motivează decizia prin faptul că nu poate să accepte „evoluțiile care s-au produs în ultimul timp în PLDM”. Într-o declarație publică, el „regretă” felul în care „Iurie Leancă a fost înlăturat” din partid și este de părere că acest eveniment a „lovit dur” în imaginea formațiunii și a dus la „dezbinarea” sa.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...