Negocierile pentru formarea unui nou guvern în Germania au fost prelungite

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Discuțiile exploratorii între conservatorii cancelarului german Angela Merkel și doi potențiali parteneri de coaliție s-au blocat în primele ore ale zilei de vineri pe fondul diferențelor legate de migrație și politicile financiare, relatează dpa.

După 15 ore de la începerea discuțiilor, conservatorii Angelei Merkel — (CDU /Uniunea Creștin-Democrată/ și aliatul său bavarez CSU /Uniunea Creștin-Socială/) — Partidul Liber Democrat (FDP, centru-dreapta) și Verzii au convenit să ia o pauză și să reia discuțiile vineri la prânz.

Un termen limită pentru a se ajunge la un acord dacă să se meargă cu negocierile oficiale mai departe a fost stabilit pentru vineri.

„Vom continua astăzi”, a spus Merkel după încheierea discuțiilor, potrivit Agerpres.

„Mergem în prelungiri”, a confirmat liderul Verzilor Cem Ozdemir.

Potrivit AFP, Angela Merkel, care stabilise data de 16 noiembrie ca termen limită pentru aceste negocieri, a fost de acord să „joace în prelungiri”.

La sfârșitul discuțiilor maraton întrerupte vineri, după ora 04:00 (03h00 GMT), una din vocile importante ale CDU, Volker Kauder, nu a exclus, în principiu, ca aceste negocieri să se extindă probabil pe durata weekend-ului.

În urma unui rezultat dezamăgitor pentru CDU în alegerile din septembrie, Merkel a fost constrânsă să încerce crearea unei coaliții cu FDP și Verzii, după ce partenerii din coaliția anterioară — social-democrații (SPD, de centru-stânga) — au ales să revină în opoziție.

O alianță tripartită între CDU/CSU, FDP și Verzi, care nu a fost testată la nivel federal înainte, a fost numită coaliția „Jamaica”, după culorile părților, aceleași cu drapelul jamaican (negru, galben, verde).

Joi, Angela Merkel se declarase încrezătoare că părțile ar putea să ajungă la un acord.

„Suntem responsabili de aceasta și eu voi acționa cu siguranță în așa fel încât acest lucru să se întâmple”, a spus Merkel, adăugând că părțile au abordat deja probleme spinoase legate de climă, transport și migrație în pofida „pozițiilor foarte, foarte diferite”.

Dacă în cele din urmă nu se ajunge la un compromis după o lună de negocieri, în Germania riscă să fie convocate alegeri legislative anticipate.

Însă dacă în sfârșit vor ajunge la un acord cel mai târziu în acest weekend, partidele angajate în discuții vor începe elaborarea unui „contract de coaliție” cu obiectivul de a forma, cel mai târziu de Crăciun, un al patrulea guvern condus de Angela Merkel.

„Există încă diferențe de viziune în special cu privire la problemele migrației și politica financiară”, a recunoscut la rândul său liderul FDP, Christian Lindner.

Cu toate acestea, el consideră că respectivele diferențe pot fi „depășite” și a asigurat că „mulți pași înainte” au fost făcuți. „Un astfel de proiect istoric” de a reuni în același guvern partide pe care totul pare să le despartă „nu trebuie să eșueze pentru că ne lipsesc câteva ore’ de discuții, a spus el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...