BNM a majorat prognoza inflației până la 5,2%, pentru 2017; Ne așteaptă un val de noi scumpiri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Banca Națională a Moldovei a revizuit prognoza inflaţiei în creștere cu 0,6 puncte procentuale, până la 5,2%, pentru anul 2017.

Potrivit guvernatorului Sergiu Cioclea, valoarea minimă de 3.5 la sută va fi înregistrată în trimestrul I 2017, iar valoarea maximă de 6.0 la sută în trimestrul III 2017.

„Proiecția ratei medii anuale a inflației IPC, conform rundei curente de prognoză, va avea o traiectorie ascendentă până în trimestrul III 2017, după care se va diminua și se va plasa în proximitatea țintei inflației. Rata anuală a inflației, pe întreg orizontul de prognoză, se va plasa în intervalul de variație al țintei inflației. Valoarea minimă de 3.5 la sută va fi înregistrată în trimestrul I 2017, iar valoarea maximă de 6.0 la sută în trimestrul III 2017”, potrivit guvernatorului.

Comparativ cu prognoză precedentă, valorile medii anuale proiectate ale ratei anuale a inflației sunt superioare cu 0.6 puncte procentuale pentru anul 2017 și cu 1.1 puncte procentuale pentru anul 2018. Astfel, pentru anul 2017, BNM prognozează o rată medie a inflaţiei de 5,2%, iar pentru 2018 de 4,9%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...