NATO suspendă cooperarea cu Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Alianţa Nord-Atlantică a decis suspendarea cooperării la nivel practic cu Rusia, dar va menţine dialogul politic, anunţă secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

„Miniştrii de Externe ai statelor NATO au decis suspendarea cooperării civile şi militare cu Rusia, oficializând o decizie luată la nivel de ambasadori pe 5 martie”, a declarat Anders Fogh Rasmussen, citat de AFP.

„Pe parcursul ultimilor 20 de ani NATO a fost consecventă în dorinţa de a colabora îndeaproape, dar Rusia a încălcat legislaţia internaţională şi a acţionat contrar principiilor documentului principal al Comunităţii Euro-Atlantice, al acordului dintre NATO şi Rusia, precum şi a Declaraţiei de la Roma”, se arată în rezoluţia miniştrilor.

Vă aducem la cunoştinţă că Declaraţia de la Roma precizează că Consiliul NATO-Rusia „va lucra pe baza unui dialog politic continuu între membrii săi pe subiecte de securitate pentru a identifica din timp probleme emergente, a determina abordările comune şi întreprinderea de acţiuni comune optime, după caz”. De atunci, au fost realizate consultări politice constructive pe subiecte ca Afganistan, Balcani, Darfur, Irak sau regiunea Orientului Mijlociu Extins.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...