NATO dorește extinderea consultărilor strategice cu Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Alianța Nord-Atlantică dorește extinderea consultărilor strategice cu Kievul, a anunțat Comisia NATO-Ucraina într-un comunicat publicat vineri după reuniunea pe care a avut-o joi în contextul summitului ce are loc în aceste zile la Newport, în Țara Galilor.

„Având în vedere dorința Ucrainei de a aprofunda parteneriatul său cu NATO, noi vom lărgi consultările noastre strategice în cadrul Comisiei NATO-Ucraina. NATO își va consolida totodată cooperarea (cu Ucraina) în domeniile apărării și securității, în cadrul Programului Național Anual”, se arată în comunicat.

În același timp, potrivit aceluiași comunicat, NATO și Ucraina vor dezvolta cooperarea între forțele lor armate, ceea ce va da posibilitatea Kievului să ia parte la exercițiile Alianței.

„Susținerea noastră pentru Ucraina este concretă și reală. Am elaborat un pachet de măsuri care va permite Ucrainei să-și asigure mai bine securitatea”, a declarat secretarul general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen.

La încheierea reuniunii de joi a Comisiei NATO-Ucraina, Rasmussen a anunțat că Alianța va acorda un ajutor de 15 milioane de euro Kievului. La rândul său, președintele ucrainean Petro Poroșenko, prezent la summitul NATO de la Newport, a declarat că statele membre ale Alianței s-au oferit să furnizeze un ajutor suplimentar țării sale și au propus Ucrainei să coopereze în domeniul militar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...