Moscova amenință: Dacă Moldova renunță la neutralitate, Transnistria are dreptul la independență

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a atenționat luni autoritățile de la Chișinău că Transnistria ar putea deveni independentă în cazul în care Republica Moldova renunță la statutul de neutralitate.

„Când am inițiat procesul de negocieri 5+2 (privind rezolvarea transnistreană), toți au fost de acord atunci că în cazul în care Republica Moldova își pierde suveranitatea sau își schimbă statutul din țară neutră în una afiliată la un bloc militar, transnistrenii au tot dreptul de a decide asupra propriului lor viitor”, a afirmat Lavrov într-o conferință pe probleme de politică externă, susținută în cadrul unui proiect al Rusiei Unite, partidul de guvernământ de la Moscova.

„Acum lucrurile se încearcă să fie prezentate astfel încât neutralitatea politico-militară a republicii să pară ceva tranzitoriu și că legea ei fundamentală poate fi schimbată, a adăugat șeful diplomației ruse, citat de Interfax.

În opinia sa, „conservarea suveranității Republicii Moldova și păstrarea independenței sale ridică unele probleme”, în contextul declarațiilor unor politicieni români care afirmă că reunificarea Republicii Moldova cu patria lor istorică este o chestiune de timp, iar unii lideri de la Chișinău au aproape același discurs.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...