Misterele pe care știința le-ar putea elucida în 2016

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Anul 2015 a adus o serie de descoperiri importante pentru omenire, de la descoperirea apei pe Marte până la cultivarea salatei verde în spaţiu. Cu toate acestea, cercetătorii sunt de părere că şi anul 2016 va fi marcat de descoperiri ce vor intra în istorie, relatează Daily Mail.

De la originile vieţii la modul în care Universul se va termina, există o mulţime de mistere cărora oamenii de ştiinţă încă nu le-au găsit o explicaţie. Trei experţi au elaborat o listă de mistere ştiinţifice care ar putea fi rezolvate în acest an, precum şi modul în care vor fi găsite răspunsurile, relatează Daily Mail.

Există viaţă pe Marte sau pe alte planete ale Sistemului Solar?

Cercetătorii sunt de părere că dacă pe o planetă există apă, atunci există şi forme de viaţă, fie ele mai mult sau mai puţin evoluate. De curând, NASA a anunţat că au fost descoperite dovezi spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe Marte.

Există numeroase implicaţii ale existenţei apei pe Marte, deoarece orice depozit de apă lichidă duce la o creştere considerabilă a posibilităţii ca microbii să fie prezenţi la suprafaţa acestei planete. În plus, pentru viitoarele echipaje de astronauţi care ar ajunge pe Marte, identificarea proviziilor de apă, la mică adâncime sub scoarţă, i-ar ajuta să trăiască pe planetă pe baza unor rezerve locale.

În 2016, sonda Juno va încerca să descopere dacă există apă pe Jupiter. Una dintre cele mai mari mize ale oamenilor de ştiinţă este găsirea unei forme de viaţă pe Enceladus, luna lui Saturn.

Enceladus prezintă la suprafaţă o crustă de gheaţă, iar recent au fost descoperite gheizere care scot vapori de apă, făcându-l unul dintre cele mai probabile locuri din Sistemul Solar unde ar putea fi găsită viaţă.

Ce este materia întunecată?

Cercetătorii sunt de părere că materia întunecată pare a fi pretutindeni în Univers, procentul acesteia fiind de cinci ori mai mare decât al materiei vizibile.

Dar oamenii de ştiinţă au în prezent doar dovezi indirecte privind materia întunecată. Până când cercetătorii vor putea face o măsurare mai directă a acesteia, ei nu vor şti sigur ce este şi cum se potriveşte cu modelul standard al fizicii particulelor.

Experimente dedicate, cum ar fi Large experiment Underground Xenon (Lux), ating noi niveluri de precizie.

Cattura

Ar putea descoperirea unei noi particule să dezvăluie o dimensiune ascunsă?

Large Hadron Collider (LHC) a rezolvat deja unul dintre mistere cu descoperirea bosonului Higgs în 2012. Anul trecut, LHC a început după câţiva ani de upgrade-uri o nouă cercetare la nivelul protonilor. Primele experimente au relevat un indiciu al unei noi particule, care ar putea fi semnul de „super-simetrie”.

Super-simetria este importantă deoarece aceasta ar putea explica multe mistere fundamentale ale fizicii, cum ar fi ce este materia întunecată sau modul în care legile fizicii par să producă lumea din jurul nostru.

Noua particulă ar putea fi, de asemenea, un semn al unei dimensiuni ascunse, un al doilea boson Higgs.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...