Ministrul propus al Tineretului și Sportului, Dumitru Alaiba, vrea să lichideze Ministerul, dacă ajunge ministru

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul propus al Tineretului și Sportului, Dumitru Alaiba, va lichida instituția pentru a economisi bani din birocrație, dacă ajunge în această funcție.

„Dacă, prin miracol, guvernul se votează și ajung ministru, o să am o agendă foarte simplă pentru acest Minister. Să îl lichidez și să începem a economisi bani din birocrație. Bani care pot fi utilizați la finanțarea obiectivelor reale din tineret și sport și nu pe finanțarea aparatului birocratic ce produce hârtii despre asta. Cred că există suficiente federații de sport sau organizații de tineret care ar putea beneficia de ceva plus la finanțare. Nu mult, dar cât o fi”, a scris Alaiba pe blogul său.

Deși admite că șansele ca Guvernul să fie votat luni sunt mici, Alaiba declară că este convind că acest minister nu trebuie să existe așa cum este acum. „Cred că acest minister a fost creat pentru ca în 2009 să existe pentru toate componentele Alianței (patru partide pe atunci) suficiente fotolii ministeriale”, spune ministrul propus.

„În 2009 ministerul nu avea hârtie (caz real). De atunci ministerul ăsta a tot crescut, crescut, crescut. Acum are aproape 40 de funcționari și văd că se mai fac vreo 10 angajări. Așa a început istoria acestui minister. Zic aceste cuvinte cu cel mai mare respect față de funcționarii care lucrează acolo, față de tineri și față de sportivi pentru care acest minister a depus anumite eforturi. Sincer”, comentează Alaiba.

Acesta a făcut o analiză a organigramei Ministerului Tineretului și Sportului, constatând că există două direcții care lucrează pentru sectoare concrete (direcția tineret și direcția sport) și nouă alte direcții și servicii pur administrative.

„Aceste două direcții motor pot fi cu ușurință înglobate în alte ministere, care au și ele direcții juridice, financiare, resurse umane, e-transformare, etc. Oamenii din direcțiile auxiliare din prezentul minister al tineretului și sportului ar putea fi, și ei, redistribuiți prin alte instituții unde sunt funcții vacante”, spune Alaiba.

„În primul rând, aș opri toate angajările la Ministerul Tineretului și Sportului. Suntem în criză, banii trebuie economisiți. Dacă aș conduce o companie privată, nu m-aș gândi să fac acum angajări sau să investesc. De ce un minister ar trebui să se comporte altfel? Pe timp de criză creăm într-o veselie noi instituții, agenții, se mărește personalul ba la o instituție, ba la alta, cu doi, trei, cinci oameni… Suntem cam…rupți de realitate în sectorul public, din păcate”, se mai arată în mesajul lui Alaiba de pe blogul său.

De menționat că, „stăzi, candidatul la funcția de prim-ministru, Ion Sturza, a prezentat public membrii propuși ai Guvernului. Cu această ocazie, toți membrii cabinetului de miniștri au semnat o declarație, elaborată de către societatea civilă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...