Ministrul lituanian de externe: Locul lui Jirinovski e la zoo

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius, a declarat că nu are sens să discute afirmaţiile făcute de parlamentarul rus Vladimir Jirinovski, potrivit cărora va „recupera (oraşele lituaniene) Vilnius şi Klaipeda”, adăugând că „unii politicieni ar trebui să stea la zoo”, relatează Delfi.lt.

„Nu vreau să discut despre acest lucru. Am mai spus deja că unii politicieni ar trebui să stea la zoo. Nu văd niciun rost să mă alătur discuţiilor la acest nivel”, a declarat miercuri Linas Linkevicius, pentru agenţia BNS.

Ministrul a adăugat că Jirinovski este vizat de sancţiunile Uniunii Europene din septembrie şi nu va putea intra pe teritoriul blocului comunitar.

„El este pe lista de sancţiuni din septembrie 2014. Nu sunt necesare măsuri suplimentare”, a precizat ministrul de Externe, referindu-se la o propunere a Ministerului de Interne de a-l declara pe Jirinovski persona non-grata în Lituania.

Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia (LDPR), a declarat că va „recupera (oraşele lituaniene) Vilnius şi Klaipeda”, în cursul unei dezbateri pe tema Uniunii Europene, a Ucrainei, Parteneriatului Estic şi Rusiei, care a fost difuzată în noaptea de marţi spre miercuri la un post rusesc de televiziune. La dezbaterea fost prezent şi ambasadorul Uniunii Europene în Rusia, Vygaudas Usackas.

„După ce Jirinovski a ameninţat cu preluarea (oraşelor) Vilnius şi Klaipeda, am fost nevoit să cer o poziţie oficială din partea Rusiei, referitor la respectarea integrităţii teritoriale a ţării mele”, a declarat diplomatul lituanian Vygaudas Usackas, şeful Delegaţiei UE în Rusia.

El a precizat că purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe i-a transmis că declaraţia lui Jirinovski este „opinia personală” a acestuia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...