Ministerul francez al Apărării, supus mai multor atacuri informatice

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul francez al Apărării a anunţat că şi-a consolidat sistemele de protecţie împotriva atacurilor informatice, la câteva zile după atentatele jihadiste de la Paris şi în urma unor atacuri contra site-urilor sale.

Două dintre aceste atacuri „vizau două regimente ale armatei terestre, inclusiv o şcoală”, a declarat viceamiralul Arnaud Coustillière, un oficial din cadrul centrului de apărare cibernetică al Statului Major al armatei.

La o zi după marşul de duminică de la Paris, organizat în memoria celor 17 persoane ucise în atentate săptămâna trecută, „a fost luată decizia de a ridica nivelul de vigilenţă pe Internet”, iar „începând de marţi am dispus crearea unei celule de criză, pentru a supraveghea” atacurile informatice, a adăugat Coustillière.

„Atacurile asupra site-ului Dicod (serviciului de comunicare al ministerului) continuă, se găsesc în mod regulat tineri care vor să testeze site-ul Dicod”, a precizat viceamiralul.

„În opinia mea, aceste atacuri sunt un răspuns la manifestaţia de duminică, din partea unor tineri care nu aderă la anumite valori”, a declarat el.

Potrivit unor surse deschise şi disponibile, peste 20.000 de atacuri informatice vizând site-uri ale şcolilor şi altor instituţii au fost comise în Franţa, începând din 10 ianuarie, de către „grupuri mai mult sau mai puţin structurate sau de hackeri islamişti bine cunoscuţi”, a adăugat oficialul francez.

Aceste atacuri au loc prin saturaţia, penetrarea sau „desfigurarea” site-urilor, o operaţiune care constă în înlocuirea primei pagini cu alta.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...