Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene condamnă actele teroriste din Egipt

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene condamnă cu fermitate atacurile teroriste care au avut loc ieri, 9 aprilie 2017, asupra bisericilor copte din localitățile Tanta și Alexandria din Egipt, în care și-au pierdut viața peste 40 de persoane, iar alte zeci au fost rănite.

Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul îşi exprimă solidaritatea cu poporul egiptean, regretul profund pentru pierderile de vieţi omeneşti şi compasiunea faţă de familiile îndurerate.

„Ministerul reiterează angajamentul ferm al Republicii Moldova în combaterea tuturor formelor de terorism şi reafirmă necesitatea conjugării şi intensificării eforturilor internaţionale în combaterea acestora”, se mai arată în comunicatul MAEIE.

Amintim că cel puţin 11 persoane au fost ucise în urma unei explozii ce a avut loc în afara bisericii copte Sfântul Marcu din Alexandria, la scurt timp după ce a avut loc un alt atentat într-un alt lăcaş de cult din oraşul egiptean Tanta, în urma căruia cel puţin 25 de oameni au fost ucişi şi alţi zeci răniţi. Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat cele două atentate care au vizat două biserici egiptene de sărbătoarea Floriilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...