Militarii ruși și americani sunt aproape de un acord în Siria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Militarii ruși și americani sunt aproape de un acord pentru a evita coliziuni aeriene deasupra Siriei, a anunțat miercuri Ministerul rus al Apărării, după o a treia rundă de negocieri, informează AFP.

„Vedem o apropiere a pozițiilor noastre cu privire la punctele cheie ale viitorului document”, a declarat ministerul, citat de agențiile de presă ruse.

„Am fost de acord asupra procedurii pentru acțiuni viitoare”, a adăugat ministerul, după negocierile ce au avut loc prin videoconferință.

Rusia efectuează de la 30 septembrie la rândul ei lovituri aeriene împotriva rebelilor în Siria, pentru a sprijini regimul lui Bashar al-Assad, fiind unul dintre principalii lui aliați.

Statele Unite conduc la rândul lor o largă coaliție ce bombardează de peste un an în Siria și Irak gruparea jihadistă Statul Islamic.

Această coabitare în cerul sirian, într-un context de tensiune internațională fără precedent de la Războiul Rece, a ridicat temeri legate de incidente cu consecințe imprevizibile, amintește France Presse.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...