Mii de studenţi americani continuă în a doua săptămână protestele anti-Trump

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mii de studenţi au continuat să protesteze luni noaptea faţă de victoria înregistrată în alegerile prezidenţiale de Donald Trump, în timp ce demostraţiile zilnice au intrat în a doua săptămână consecutivă. Protestatarii au ocupat străzile din mai multe metropole pentru a scanda „nu este preşedintele meu”, iar studenţii au evitat să meargă la cursuri, transmite Reuters.

Ultimele proteste sunt generate de numirea controversatului politician Stephen Bannon într-o poziţie cheie în noua admnistraţie de la Casa Albă. Mulţi protestatari se tem că miliardarul republican va propune mai mulţi naţionalişti albi în poziţii cheie în administraţia sa prezidenţială.

În Los Angeles, autorităţile estimează că aproximativ 4.000 de studenţi au ieşit din sălile de curs pentru a protesta faţă de victoria lui Donald Trump. Republicanul este acuzat că a promis deportarea a 11 milioane de imigranţi ilegali şi ridicarea unui zid la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite.

În Seattle, alţi 2.000 de studenţi nu au participat luni la cursurile din peste 20 de licee şi şcoli generale.

Autorităţile din Portland, Montgomery şi San Francisco s-au confruntat cu aceeaşi problemă, susţinând că elevii şi studenţii au preferat să protesteze decât să vină la şcoală.

Zeci de mii de persoane au protestat în oraşe precum New York şi Los Angeles faţă de victoria înregistrată de Donald Trump. Republicanul a reuşit să obţină mai mulţi electori, deşi a primit cu peste jumătate de milion de voturi mai puţin decât rivala democrată Hillary Clinton.

Donald Trump a lansat un apel la unitate şi pace, iar liderii democraţi au susţinut că miliardarul republican trebuie să aibă cele mai bune şanse pentru a transforma Statele Unite.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...