Mesajul unui tânăr către polițiști, după omorul lui Brăguța: „Ieșiți public și spuneți adevărul”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După ce tânărul Andrei Brăguța a decedat în mod suspect în penitenciar, vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Liviu Vovc se adresează polițiștilor, îndemnându-i să iasă în public și să spună adevărul, pentru că prin tăcerea lor îndeamnă „bandiții să facă și mai mari porcării”.

Tânărul amintește de scrisoarea unui polițist publicată înainte de protestul din 30 iulie, calificând-o drept „o bună tentativă de a ridica nivelul de credibilitate al poliției”.

„Mă gândeam atunci să le amintesc cum se comportă actuala guvernare cu ei, cum au eliberat de mobilă primul etaj al Parlamentului şi îi țin pe ei acolo la podele ca pe nişte vite, aducându-le câte un sac de covrigi şi apă, cum se apropie deputați în haine Gucci si Armani şi îi întreabă cu o voce tremurândă ce se întâmplă afară. Dar ştiam că nu are rost să le scriu. Sunt prea docili şi uşor şantajabili toți din poliție”, scrie tânărul într-o postare pe Facebook.

Totodată, acesta evidențiază „o nouă ispravă a poliției, o moarte de om. Iar sistemul a sărit la atac să îşi apere călăii. E greu de găsit cadre docile aşa ca miniştri Jizdan şi Cebotari (care au fost deja testați că vor face orice porcărie care li se va ordona)”, consideră Liviu Vovc.

„Polițişti care la primul strigăt vor fi gata să îndeplinească orice comandă (gaze lacriomegene asupra oamenilor simpli, înscenări de diferite tipuri, chiar şi omoruri dacă alte soluții nu vor exista) e greu de găsit sau de convins să facă aşa ceva. Cel mai uşor e sa îi convingă pe cei care au „călcat pe bec” şi pentru a scăpa de dosar penal si respectiv puşcărie, vor fi gata de orice”, continuă tânărul în mesajul său.

Citește și: Mai mulți angajați ai IGP au fost suspendați din funcție, după decesul suspect al tânărului Andrei Brăguța

Acesta spune că s-a intersectat cu „aşa apărători”. „Unul din ei omorâse un om în satul Cărbuna încă când era student. Omorul a fost muşamalizat, iar acum, el creşte în grade „ca pe drojdii”. În acelaşi timp cele mai multe porcării/provocări la proteste tot el le face”, punctează Liviu Vovc.

„Vă mai amintiți de scrisoarea unui polițist scrisă înainte de 30 iulie? Aş vrea sa văd poziția lui pe acest caz. Va spune din nou că ei au jurat credință patriei? Mii de polițiști suferă din cauza politicilor năstruşnice ale unor miliționeri-șefi, vulnerabili în fața cordonatorului. Mă adresez anume lor: Ieşiți public şi spuneți adevărul. Dacă vă e frică, dați informația presei şi ei vor avea grijă mesajul vostru să fie răspândit”, menționează tânărul.

„Prin tăcerea voastră voi nu faceți decât să îi încurajați pe bandiți să facă şi mai mari porcării. Prin urmare credibilitatea instituției va cădea şi mai jos, iar furia oamenilor se va răsfrânge asupra tuturor polițiştilor, inclusiv şi a voastră”, conchide vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Liviu Vovc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...