(DOC) PD vrea să-l scoată pe Andrei Năstase din cursa electorală; S-a plâns la CEC pe o fotografie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

PDM a depus astăzi o sesizare la Comisia Electorală Centrală împotriva candidatului Partidului Plaftorma Demnitate și Adevăr Andrei Nastase, în care cere excluderea acestuia din cursa electorală pentru că un oficial polonez a publicat o fotografie pe o rețea de socializare în care apare și liderul PPDA.

Deputatul PD Sergiu Sîrbu spune că Năstase a „încălcat în mod foarte grav legislația electorală prin faptul că a folosit simbolurile și însemnele unor state străine și imaginea unui politician străin în timpul campaniei sale electorale din Republica Moldova”.

„Legislația electorală specifică foarte clar că aceasta este o ilegalitate, iar pedeapsa poate merge până la excluderea candidatului care a comis încălcarea respectivă din cursa electorală. PDM cere CEC să aplice cu fermitate legea și să nu tolereze ilegalitățile, astfel încât campania electorală și alegerile să nu fie viciate”, se arată într-un mesaj al democratului.

„Andriușa. Nu te chinui degeaba. Nu te scapă nici politicienii străini, nici extratereștrii interstelari”, se mai arată în mesajul lui Sîrbu.

Sesizarea PD a fost făcută în baza unei fotografii postate pe rețelele de socializare de Lech Wałęsa, un om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia, în care apare și liderul PPDA Andrei Năstase.

De menționat că, Andrei Năstase nu s-a lansat în campanie electorală, săptămâna acesta urmând a fi desemnat candidatul comun al PAS și PPDA.

14479706_1006640996128022_2671547606488900021_n


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...