Marine Le Pen l-a acuzat pe Emmanuel Macron că este „slab” în combaterea terorismului islamist

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Emmanuel Macron, candidatul organizaţiei civice În Mişcare! (social-liberală) la preşedinţia Franţei, este „slab” în privinţa luptei împotriva terorismului islamist, a declarat luni Marine Le Pen, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional.

Macron şi Le Pen se vor confrunta în turul doi al scrutinului prezidenţial din Franţa, în data de 7 mai.

„Mă voi duce pe teren să discut cu cetăţenii francezi, să le atrag atenţia asupra unor subiecte importante. Printre acestea se află terorismul islamist, o temă în privinţa căreia domnul Macron este cel puţin slab. Domnul Macron nu are niciun proiect pentru a proteja poporul francez de pericolele islamiste”, a precizat Marine Le Pen.

Marine Le Pen a mai spus că actuala confruntare cu Emmanuel Macron este „un referendum privind globalizarea necontrolată”.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, candidatul de centru, Emmanuel Macron, a obţinut 23,75% dintre voturi, fiind urmat de reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen, care a primit 21,53 % dintre voturi, conform rezultatelor finale comunicate de Ministerul francez de Interne. Prezenţa la urne a fost de 78,69% din totalul persoanelor cu drept de vot.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...