Marea Britanie: Russia Today, ameninţat cu retragerea licenţei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Postul de televiziune Russia Today este amenințat cu retragerea licenței de emisie pe teritoriul Marii Britanii, dacă va continua să facă propagandă în loc de jurnalism, potrivit The Guardian.

Russia Today care este finanțat de către guvernul rus, nu a reușit să furnizeze rapoarte echidistante, încălcând grav norme jurnalistice prezentând subiectiv și distorsionat criza din Ucraina, conform organului de reglementare britanic al audiovizualului, Ofcom.

Reprezentanții Russia Today au fost convocați la o întâlnire la Ofcom, la care canalul rusesc a fost găsit vinovat de încălcarea Codului de radiodifuziune britanic, potrivit unei decizii publicate luni.

Autoritatea de reglementare a identificat patru materiale TV separate, toate fiind emisiuni din luna martie a acestui an, care prezintă părtinitor evenimente din Ucraina.

Ofcom a anunțat conducerea canalului TV că „orice viitoare încălcare a normelor de imparțialitate ar putea duce la mai multe sancțiuni de reglementare, inclusiv luarea în considerare a sancțiunilor statutare”.

Sancțiunile statutare pot reprezenta amenzi sau chiar retragerea licenței de emisie.

De menționat că Russia Today a adăugat o emisiune de 5 ore la ediția sa din Londra, începând cu data de 30 octombrie, în vederea acoperirii evenimentelor din Marea Britanie, în plus față de setul deja existent al știrilor din întreaga lume.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...