Majoritatea parlamentară nu vrea sub nicio formă audierea Procurorului General

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Majoritatea parlamentară, constituită în jurul Partidului Democrat din Moldova (PDM), nu vrea sub nicio formă audierea Procurorului General.

Deputatul PLDM, Iurie Ţap, a solicitat în cadrul şedinţei de astăzi a Legislativului prezența în fața aleșilor poporului a procurorului general, pentru a prezenta raportul anual al Procuraturii Generale, raport care, conform legii, trebuie prezentat o dată în an şi care, în ultimii doi ani nu a fost prezentat niciodată.

Ţap şi-a motivează solicitarea prin faptul că, starea lucrurilor din Procuratură lasă de dorit, iar prezentarea raportului ar fi o formalitate pe care instituţia trebuie să o îndeplinească.

„Propun audierea Procurorului General în cadrul şedinţei de săptămâna viitoare, în contextul în care starea lucrurilor din instituţie lasă mult de dorit. Este o formalitate stipulată în legea cu privire la Procuratură. Raportul privind activitatea Procuraturii trebuie prezentat o dată în an, audieri asupra acestui raport nu au fost organizate de mai bine de 2 ani”, a spus Ţap.

Solicitarea liberal-democratului de a fi organizate audieri pe marginea raportului anual al Procurorului General a fost, însă, respinsă de majoritatea parlamentară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...