Maia Sandu, salută decizia de abrogare a OUG 13 în România: „O lecție pentru noi toți, cei din Republica Moldova”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Decizia de abrogare a OUG reprezintă o victorie nu doar a României și a societății civile implicate, ci și a principiilor statului de drept, a supremației legii și a unității sociale. De această părere este lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate Maia Sandu.

Lidera PAS califică decizia Guvernului de la Bucureşti de a abroga Ordonanţa de Urgenţă care a scos românii în stradă drept o victorie a oamenilor de caracter, demni și curajoși de pretutindeni.

„Este, de fapt, o victorie a oamenilor de caracter, demni și curajoși de pretutindeni. Este, mai ales, o lecție pentru noi toți, din care putem învăța că pentru a reuși avem nevoie de instituții autentice, puternice, de presă liberă și de o societate civilă care își înțelege rolul decisiv în mecanismul democratic.
În aceste zile, am urmărit cu admirație o societate civilă românească matură, informată și dârză, care prin non-violență, cultură și rezistență își cere drepturile”, a scris Maia Sandu pe o reţea de socializare.

În opinia liderei PAS un element important pentru victoria obţinută de români l-a jucat „solidarizarea mai multor instituții de stat”.

„În aceste zile, am asistat la solidarizarea mai multor instituții de stat; implicarea lor a contribuit semnificativ la victorie. În aceste zile, ne-am bucurat să vedem politicieni care s-au implicat în calitate de cetățeni activi și nu au profitat de revolta socială. Felicitări, dragi români! Ați demonstrat că dreptatea și unitatea sunt mai puternice decât grupurile de interese. Reușita voastră e un îndemn pentru noi, cei din Republica Moldova, să ne inspirăm din cultura protestului și solidarizarea forțelor sociale”, se mai arată în mesajul Maiei Sandu.

Amintim că, Guvernul de la București a abrogat, duminică, Ordonanţa de Urgenţă care a scos românii în stradă. Ordonanța de abrogare intră în vigoare odată cu publicarea în „Monitorul Oficial”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...