Mai mulţi executori judecătoreşti au fost sancţionaţi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi executori judecătoreşti au fost amendaţi cu câte 12.000 de lei, unui executor i-a fost suspendată activitatea pe un termen de şase luni, iar altul a fost obligat să se instruiască opt ore academice din cont propriu. Sancţiunile şi mustrările au fost aplicate de către Colegiul disciplinar constituit pe lângă Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti (UNEJ).

Colegiul disciplinar a constatat 4 abateri comise de executori judecătorești, în cadrul ședinței din 28 iulie curent. Ei sunt trași la răspundere disciplinară pentru încălcările săvârșite, în baza reclamațiilor înaintate de persoane fizice și juridice. Petiționarii au invocat lezarea drepturilor sau intereselor lor legitime în procedura de executare.

Membrii Colegiului au examinat, în urma sesizărilor, 11 cauze și au constatat încălcări în 4 din ele. Astfel, sunt aplicate 2 sancțiuni în formă de amenzi, în mărime de 600 u.c., echivalentul a 12000 lei fiecare. Unui executor judecătoresc i-a fost aplicată sancțiune de suspendare a activității pe termen de 6 luni, iar altul a primit avertisment, cu obligația de a se instrui 8 ore academice din cont propriu.

Executorii judecătorești au fost penalizați pentru încălcarea gravă a obligațiilor profesionale stabilite de lege, tergiversarea, neglijența în efectuarea lucrărilor în procedura de executare, nerespectarea termenului de îndeplinire a acțiunilor procedurale sau refuzul nemotivat de a efectua acte de executare.

Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptei comise prin acțiunile sau inacțiunile executorului judecătoresc. Acestea sunt în formă de avertisment, mustrare cu obligația de a se instrui din cont propriu de la 8 până la 24 ore academice, amendă, suspendarea activității executorului judecătoresc pe un termen de la 1 la 6 luni sau retragerea licenței.

Colegiul disciplinar este constituit pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ). Acesta este format din 7 membri, din care 2 sunt desemnați de Ministerul Justiției, 3 de UNEJ, un reprezentant al mediului academic din domeniul dreptului şi un reprezentant al societății civile. Membrii colegiului sunt divizați în 2 complete de admisibilitate care se întrunesc săptămânal.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...