Macron: Franța nu le va mai dicta africanilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită în Africa, a ținut marți să se distanțeze de predecesorii săi, afirmând că provine dintr-o generație care nu vrea să le spună africanilor ce să facă și că își dorește să-și concentreze eforturile pe repararea relațiilor dintre Africa și Europa, relatează Reuters.

„Sunt dintr-o generație care nu vine să le spună africanilor ce să facă”, a declarat Macron într-un discurs rostit în fața studenților din Ouagadougou, capitala Burkinei Faso. „Sunt dintr-o generație pentru care victoria lui Nelson Mandela este una din cele mai frumoase amintiri politice”, a mărturisit liderul francez.

Emmanuel Macron se află într-o vizită de trei zile în Africa de Vest, care cuprinde între altele participarea la summitul Uniunea Europeană — Africa de la Abidjan (Coasta de Fildeș).

El a admis, în același timp, în discursul său existența „incontestabilă” a „crimelor colonizării europene”, adăugând că este vorba de un „trecut care trebuie să treacă”, a consemnat France Presse.

Președintele francez a mai afirmat că nu este de acord cu cei care susțin despre continentul african că „este unul al crizelor și mizeriei”. „Voi fi de partea celor care cred că Africa nu este nici un continent pierdut, nici unul care trebuie salvat”, a adăugat el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...