Lupu, după negocieri: PD își asumă guvernarea pentru următorii trei ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Democrat trebuie să propună prim-ministrul și își asumă procesul de guvernare pentru următorii trei ani, a declarat președintele formațiunii, Marian Lupu, după negocieri cu PL, PLDM și PPEM.

Potrivit acestui, „blocajul” în negocieri continuă, iar această situație este cauzată de „atitudinea PLDM”.

„Colegii din PLDM insistă să propună premierul. Însă în condițiile în care Partidul Democrat dispune de cele mai multe mandate, au fost identificați deja 35 de parlamentari pe Platforma Social-Democrată, care m-au mandat să vorbesc din numele lor. În aceste condiții, PD este gata să preia funcția de premier și să-și asume guvernarea pentru următorii trei ani”, a declarat Lupu, precizând că democrații vor aștepta o decizie a PLDM-ului, care urmează a fi luată după convocarea Consiliului Național Politic al partidului.

Întrebat cum comentează solicitarea președintelui, privind desemnarea la funcția de premier doar a unui candidat integru, și dacă Vladimir Plahotniuc îndeplinește aceste condiții, Lupu a răspuns că acum este „importantă să fie identificată o majoritate parlamentară” și că „nu este cazul de impus condiții”.

„Este obligatoriu ca până la 14 ianuarie să avem deja un candidat desemnat”, a mai spus Marian Lupu.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...