Lupu i-a cerut lui Streleț să demisioneze

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, i-a cerut miercuri premierului Valeriu Streleț să demisioneze din funcție, pentru a crea „premizele constituirii unei noi majorități proeuropene”.

Lupu i-a reproșat lui Streleț că după arestarea lui Vladimir Filat nu ar fi acționat precum un premier.

„Partidul Democrat și-a exprimat neîncrederea față de Guvernul Streleț. După 15 octombrie Valeriu Streleț nu a acționat ca un premier care să rezolve problemele Guvernului. El a devenit un apărător al președintelui PLDM. În aceste condiții noi am propus ca dânsul să demisioneze pentru a nu ajunge mâine la o moțiune de cenzură”, a declarat Lupu.

Totodată, el a propus ca după ce Streleț va demisiona să fie formată o „nouă majoritate proeuropeană”.

„Trebuie să formeze premizele necesare pentru reclădirea unei alianțe proeuropene, care să dispună de o majoritate clară. Negocierile pot merge foarte rapid, chiar și cu participarea grupului Leancă sau a altor deputați neafiliați”, a mai spus președintele PD.

Acesta a precizat că „formula” de repartizare a principalelor funcții în stat poate să rămână „aceeași” ca până în prezent.

Lupu a lăsat de înțeles că dacă Streleț nu va demisiona, atunci Partidul Democrat ar putea susține moțiunea de cenzură.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...