Liderul Hamas cere noi proteste împotriva deciziei lui Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniya, cere organizarea unor noi proteste ale comunității islamice împotriva deciziei preşedintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, informează site-ul postului France24.

„Cerem lumii islamice să organizeze în fiecare vineri o zi a furiei și a revoltei, în fiecare capitală şi oraş, până vom dărâma decizia lui Trump. Le cerem bisericilor, Papei și fraților noștri creștini să dedice rugăciunile de duminică Ierusalimului”, a declarat Ismail Haniya.

Liderul Hamas a vorbit în faţa a mii de susţinători din Fâşia Gaza, adunaţi pentru a sărbători aniversarea de 30 de ani de la înfiinţarea organizaţiei. În cadrul evenimentului au fost prezenţi reprezentanţi înalţi ai Hamas, cât şi politicieni din alte formaţiuni politice şi militare, inclusiv membri rivali din Fatah (Mişcarea Naţională pentru Eliberarea Palestinei), potrivit Mediafax.

Cele două formaţiuni, Hamas şi Fatah, au semnat în luna octombrie o înţelege de reconciliere politică în urma căreia Hamas trebuia să cedeze controlul asupra regiunii Fâşia Gaza, însă înţelegerea a eşuat.

Hamas este considerată o organizaţie teroristă de către Statele Unite ale Americii şi Israel.

Încă de la anunțul controversat al preşedintelul Donald Trump, cel puțin 12 rachete au fost lansate din Fâşia Gaza către Israel.

Proteste au fost organizate în multe teritorii deținute de către palestinieni, dar și în câteva state din zona arabă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...