Leul moldovenesc în cădere liberă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Leul moldovenesc se devalorizează în continuare în raport cu moneda unică europeană, după o mică perioadă de ascensiune. Banca Naţională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru astăzi un curs oficial de 18 lei şi 54 de bani pentru un euro, valoarea dolarului fiind de 14 lei şi 42 de bani.

În raport cu aceeași perioadă a anilor 2013 și 2012, moneda unică europeană și dolarul SUA au crescut considerabil. Potrivit arhivei BNM, în luna septembrie 2013 un euro valora 17 lei și 47 de bani, iar un dolar 12 lei și 89 de bani. În aceeași perioada a lui 2012, euro valora 16 lei, iar dolarul 12 lei și 35 de bani.

De menționat că, în primele șapte luni ale anului 2014 leul moldovenesc s-a devalorizat cu 7,4% față de dolar și 6,6% față de euro, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

Dinamica intrărilor de valută din străinătate, dezvoltarea comerțului exterior și fluctuațiile dolarului SUA pe piețele valutare internaționale sunt principalele cauze, în opinia BNM, care au dus la devalorizarea semnificativă a leului moldovenesc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...