Leonardo DiCaprio a fost desemnat „Mesager al Păcii” al ONU

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actorul american Leonardo DiCaprio a fost desemnat „Mesager al Păcii” al Națiunilor Unite și va avea drept prioritate, în această calitate, lupta împotriva schimbărilor climatice, a anunțat marți secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, potrivit Agerpres.

Prima sa activitate ca „Mesager al Păcii” va avea loc cu prilejul deschiderii apropiatului Summit al Climei, la 23 septembrie.

Fundația actorului s-a dedicat protecției ultimelor locuri virgine de pe Terra și soluțiilor privind crearea unei relații armonioase între om și mediul înconjurător.

DiCaprio a avertizat că modul în care se va răspunde global crizei climatice în următorii ani „va determina viitorul omenirii și al planetei”. „Simt o obligație morală de a-mi exprima opinia în acest moment-cheie din istoria umanității”, a spus actorul, potrivit unui comunicat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...