Leancă nu va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului „discreditat”: Ideal ar fi să-și dea demisa

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul Iurie Leancă și colegii săi Eugen Carpov și Nicolae Juravschi nu vor susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Asta chiar dacă Leancă susține că acest Guvern este unul „discreditat” și neprofesionist.

„Acest Guvern, în mod special în frunte cu Streleț, este discreditat, unul care nu a reușit să facă față problemelor sistemice cu care se confruntă Republica Moldova”, a declarat Leancă miercuri.

În schimb, liderul PPEM sugerează că „ideal” ar fi ca Streleț să-și dea demisia.

„Nu avem niciun motiv să susținem acest Guvern și acest prim-ministru. Aș vrea să cred că domnul Streleț înțelege că nu face față și ideal ar fi singur să-și dea demisia. Dar pornind de la ideea că nu vom face jocul acestor partide care au inițiat moțiunea de cenzură, nu vom susține demisia Guvernului”, a declarat Leancă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...