Leancă la Berlin: Criza din Ucraina este a întregii Europe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Iurie Leancă, aflat în vizită la Berlin, în cadrul unui discurs ținut la Forumul de Est, a abordat și subiectul crizei din Ucraina, pe care o consideră ”nu doar a Ucrainei”, ci una care afectează întreaga Europă.

În aceste condiții, Leancă a pledat pentru recunoașterea perspectivei de aderare a Republicii Moldova. ”În această vreme de criză avem nevoie de curaj și clarviziune. Am încredere în prietenii mei europeni. Și am o mare încredere în Uniunea Europeană. Știu că recunoașterea perspectivei de aderare a Republicii Moldova este doar o chestiune de timp. Dar, cu cât mai devreme o veți face, cu atât mai mici vor fi costurile pe care le vom suporta noi toți împreună. Ambiguitatea provoacă incertitudine. Iar incertitudinea este echivalentă cu instabilitatea”.

”O dezvoltare durabilă a Europei de Est nu poate exista fără de o perspectivă europeană. Cei 20 de ani de tranziție prelungită ne-au dat o lecție: Moldova nu va avea o dezvoltare durabilă și nici un viitor prosper dacă va rămâne o zonă tampon între Vest și Est. Integrarea europeană este o alegere vitală care, cu puțin efort, ar putea deveni realitate într-un termen scurt. Integrarea europeană este pentru noi un proiect de modernizare a țării, nu o alegere geopolitică îndreptată împotriva cuiva. În acest caz vor avea de câștigat toți: atât Republica Moldova, cât și partenerii noștri internaționali de pe diferite părți ale continentului”, a spus Iurie Leancă.

Iurie Leancă se află într-o vizită de două zile în Germania. Agenda Premierului include participarea la un Forum economic, o întrevedere cu ministrul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier și discuții cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Bundestagului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...